TM06BASE Aftermath Party

Tm06base is back!!!! Dupa super festivalul din octombrie( cei care au fost acolo stiu despre ce vorbesc), va avea loc un aftermath, care il va avea ca protagonist pe Brooklyn. Vine direct din Praga si aduce cu el un sound care mie, personal( ca sa folosim si un mic pleonasm), imi place :D
De asemenea, ii puteti auzi si pe cei de la TRG( care au incheiat tm06base-ul) si pe Dr. Dan.
Evenimentul va avea loc sambata, 25 noiembrie, in Club Jazz Pod 16. Inca un weekend 100% Drum'n'Bass!!! Intrarea cred ca e 12 RON.
Iar pentru cei care vor sa stie ce au pierdut sau sa retraiasca atmosfera din hale, poze aici

studentTM

In perioda 24-26 noiembrie se organizeaza la Iulius Mall( unde altundeva s-ar putea organiza ceva in orasul asta) un targ de facultati, joburi si alte servicii si produse, destinat studentilor(actuali sau in devenire:P) Se vor organiza workshop-uri, iar universitatile vor veni cu ofertele pentru anul viitor. Am vazut lista sponsorilor si mi se pare un eveniment destul de serios. Sper sa fie asa pentru ca am de gand sa trec pe acolo si am pretentia sa fiu asaltata cu pliante, brosuri si tentative de racolare de catre toate universitatile :D
Aaaa si se organizeaza si un concurs interesant de lipit stickere(zice-se ca se poate castiga un iPod ;))

To Tell Or Not To Tell?

In aceeasi carte despre care am scris putin mai devreme am intalnit urmatoarea situatie: stii ca un prieten(a) este inselat(a) de partener(a); ce faci? Ii spui sau nu? Din puncult de vedere al acestui "cod al bunelor maniere", nu ar trebui sa ii spui nimic, nu ar trebui sa te implici pentru ca nu e treaba ta. Eu nu sunt deloc de acord cu asta! Din moment ce ai aflat, esti in mod ireversibil implicat. Si atunci nu e de datoria ta sa spui adevarul daca il stii? Ascunderea adevarului nu e tot un fel de minciuna?
Voi ce ati face? I-ati spune sau v-ati face ca ploua?

Mind Your Manners

Probabil majoritatea celor care aud de bune maniere se gandesc la epocoi de mult trecute, in cel mai fericit caz la bunicute care isi beau cafeluta cu degetelul mic ridicat sar domni care isi ridica palaria pentru a intampina o doamna cocheta care face o plecaciune, trecand gratios mai departe. Ei bine, bunele maniere nu se rezuma doar la atat si nu sunt( sau cel putin nu ar trebui sa fie) de domeniul trecutului. Acestea reflecta atat educatia pe care am primit-o, gradul dde cultura dar si posibilitatile de relationare cu ceilalti, abilitatile de comunicare. Pe scurt, prin modul in care ne comportam aratam cine suntem.

Astazi am descoperit o carte foarte interesanta, „The Complete Idiot’s Guide to Etiqrette”, in traducere „manierata” de Liliana Ciuche „Ghidul manierelor elegante pentru secolul 21”. Este scrisa de Mary Mitchell, o autoare din Philadelphia, care este si fondatoarea si presedinta unei organizatii de profil, deci stie despre ce vorbeste. Cartea este foarte foarte densa, poti gasi aici cam tot ce tine de relationarea cu cei din jur, de la cum sa-i spui frumos bunicii ca nu-ti place puloverul mov cu verde pe care ti l-a daruit de Craciun pana la cea mai delicata modalitate de a-i comunica vecinului de la 3 ca te deranjeaza urletele sub clar de luna pe care le scoate draguta lui potaie. De asemea poti gasi sfaturi si indrumari in legatura cu comportamentul la servici, la petreceri, intre rude, chiar si in vestiar, la yoga sau la schi J

Unele dintre aceste „reguli” sunt cunoscute de toata lumea, tinand de minimul bun simt al fiecaruia, insa sunt prezentate si maniere mai sofisticate si mai putin accesile omului de rand( de exemplu, eu nu stiam ca monogramele se tiparesc neaparat in partea de sus a paginii :P)

Mie mi se pare foarte draguta cartea! Sunt lucruri la care poate nu te-ai fi gandit niciodata, dar de care te poti lovi in viata si nu strica sa stii cum le faci fata(ex. Cand ti se pun la masa 54542 furculite, sa stii pe care sa o infigi in bobita de mazare din farfurie).

Daca va intereseaza, cartea e editata de PARALELA 45 si costa 25RON :)

Pregatiri pregatiri

Astazi cred ca au inceput sa impodobeasca orasul... Am vazut azidimineata un fulg albastru sclipocind pe un stalp dintr-o intersectie :)

silviCULTURA

Azidimineata stateam linistita in statia de troleibuz ( nu, nu mi s-a daramat in cap, era chiar renovata, in sensul ca s-a schimbat bancheta complet distrusa cu una noua, desi pe frigul asta nu mai sta nimeni jos, dar stati linistiti ca nu o sa reziste prea mult nici asta; sigur ve veni cineva care ii va gasi o mult mai mare utilitate indoita sau rupta in 100 de bucatele) si nu am putut sa nu observ doi tipi care citeau ziarului oferit gratuit zilnic si comentau ceva pe seama unui articol. La un moment dat s-au plictisit de stirile matinale si unul dintre ei, vrand sa-l arunce pe bancheta din statie, dar fiind inca mult prea adormit(e, de fapt il durea in cot unde aterizeaza ziarul), nu a nimerit. Fara sa vreau, m-am uitat urat la ei, dar nu am zis nimic. Se pare ca tipul s-a simtit si l-a ridicat(dupa ce il calcase in picioare, aratandu-i amicului sau cat de mult ii pasa ca ne poluase frumosul oras), apoi s-a invartit ca titirezul vreo 5 min in cautarea unui cos de gunoi, unde a depozitat "reziduul menajer" pe care l-a produs, bombanind ceva de genul "Hai sa-l aruncam la cos, ca se uita domnisoara."
Apoi a incercat sa inceapa o conversatie deosebit de fiosofica, la care am semiparticipat, mai mult din curiozitate decat din interes. Dupa ce m-a scanat cateva minute si m-a facut doamna, a trebuit sa-l dezamagesc zicandu-i ca nu, nu sunt la facultate si nici 24 de ani nu am avut niciodata, din cate imi amintesc:P( urmeaza o discutie inteligenta intre ei: "Ba, daca vrei io po sa-ti arat fete care arata de 30 de ani sau de 50"...) ."Hei, draga, te-ai gandit ca poate si au atat. Stii, odata cu trecerea anilor, si varsta fetelor se schimba. Serios, am cititt pe net!". In fine, cand au aflat ca sunt de la Shakespeare, au urmat intrebari de genul "Si ce materii aveti acolo? Aveti tocilari?Sunt multi smecheri?" si altele la fel de interesante. Intru-un final am aflat ca ei erau de la "Silvic", exact, ca sa vezi cine ne polueaza noua orasul!!! Si ca sa-mi demonstreze, mi-a aratat un colt de brontogrizlozaur si un glont pe care le avea atarnate mandru la gat: "Noi mergem si la vanatoare!"Wow!Cat de impresionata am fost! Am vrut sa le zic "Si ati impuscat mutli neuroni pana acum?", dar intrebarea nu mai avea rost.
Am mai aflat ca tipul cica ma vedea in fiecare dimineata in statia de troleibuz( oare eu cum am putut sa nu-l observ?probabil s-a camuflat prea bine, ca la vanatoare;)). Ce satisfactie am avut zicandu-i "Aaa, stiti ca s-au deschis liniile de tramvai? Nu mai trebuie sa circul cu autobuze si troleibuza!:D" Si da, chiar s-a deschis linia! Desi in jur sunt doar cratere si transee, dar acum macar nu mai trebuie sa trec direct prin ele.
Discutia a continuat la fel de palpitand, tipul vorbind incontinuu, eu ridicand o spranceana, apoi pe cealalta(cred ca faceam febra musculara daca mai insira multe chestii) pana a venit troleibuzul care urma sa ma duca pe meleaguri in care vanatul e strict interzis.
Traiasca viitorul Ocol Silvic!

Survival of the Fittest

Una dintre cele mai complexe si complicate relatii pe care am fost nevoita sa le stabilesc este de departe cea cu RATT-ul(i.e. Regia Autonoma de Transporturi Timis.).

Principalul meu mijloc de transport fiind cel in comun( si curcul, nu gluma), am fost supusa unor riguroase teste de supravietuire, pe care le-am trecut cu brio, incat cred ca as putea sa ma inrolez in marina americana.

1. Testul rabdarii. Suntem in Romania si conform celebrei formulari folclorice „s-aide una, s-aide doua, s-aide 99”, nu e nimic neobisnuit sa astepti dupa un autobuz care vine in „10-12 min” 30-32 min. In cazul cel mai fericit, dupa aceasta eterna si fascinanta asteptare in statia care mai putin si-ti cade in cap( nu m-as mira sa vad vanzatori ambulanti cu casti de protectie „3 la 10 mii”), va aparea din neant o rabla care te va remorca si te va transporta la destinatie. In cazul mai putin fericit, pe aceasta rabla va scrie „se retrage in depou” sau „defect”( de parca nu ar fi oricum defect autobuzul). Mai simplu era sa scrie „tzapa”.
2. Testul rezistentiei la temperaturi si vanturi polare, care vine in completarea testului nr. 1. Nu e nimic mai placut decat sa te urci in autobuz intr-o dimineata inghetata de iarna cu intentia de a te decongela si sa constati ca si aici te poti bucura de de aceleasi temperaturi, dar si de o proaspata briza montana care patrunde prin usile care nu se inchid sau prin spatiul de sub acestea, care sunt un fel de doggy-door pentru vant. Din solidaritate pentru ursii polari care sufera de sinuzita, focile diabetice si pinguinii amnezici.
3. Testul autocontrolului si rezistentei la factori de maxim stres. Situatie: obosit, infometat, te urci in autobuz, observi un loc liberi, te asezi, zambesti. La urmatoarea statie urca 3464584 batranele cu 775935 sacose, cedezi locul uneia dintre ele, stai in picioare, zambesti. Batranelele care nu au prins loc pe scaune se uita urat la tine ca nu le-ai cedat lor locul( de parca ai fi God, sa faci dintr-un scaun 15), te calca pe picioare, se cearta, se/te imping, zambesti. Ajungi la destinatie, vrei sa cobori, trebuie sa faci slalom printre sacose, sa escaladezi 5 doamne supraponderale si sa te freci de doi smecheri care sprijina usa. Cobori din autobuz de parca ai coborat din carul cu fan, zambesti. Te intalnesti cu o cunostinta care te intreaba ce e cu zambetul atat de larg de pe fata ta: „Am mers cu autobuzul!”. Zambesti.
4. Testul echilibrului. In cazul ambuteiajelor, curbelor bruste si curselor „fast and stupidous” cu badea gheorghe de pe linia lu’ 17, li se recomanda calatorilor... sa se afle in autobuz. In caz contrar, regia autonoma de transporturi nui raspunde de eventualele cazaturi cu picioarele in sus peste copil mic si umflat, babute in brate, tocuri infipte in degetelul mic de la piciorul drept, sacose in cap, maine barbati dezechilibrati pe fund domnisoara echilibrata.
5. Testul vitezei si abilitatilor de catarare. Gabi Szaba si rambo sunt mici copii pe langa ce se intampla in fiecare zi in mijloacele de transport in comun. De exemplu, observati mamele cu copii atarnati de brat-sau alta extremitate- facand slalom printre trecatori luni dimineata. In cazul fericit in care usa tramvaiului/autobuzului/troleibuzului dupa care se alearga mama isi va propulsa copilul in bratele celui mai apropiat calator( sperand ca s-a spalat bine pe ochi de dimineata si are tinta), dupa care va face un triplu salt si va ateriza langa/peste el. In caz contrar, va rosti vorbe de sanatate pentru tot neamul vatmanului, isi va scoate cronometrul si se va intoarce la antrenamente. Nici Gabi nu le-a castigat pe toate.

Eu am trecut prin toate. Deci se poate spune ca relatia mea cu mijloacele de transport in comun s-a consumat la toate nivelele. Insa, intr-o relatie, intotdeauna trebuie adus ceva nou, asa ca vom introduce si noi inca un element. See pictures. Sunt recente ;) ( si sunt pentru mine un moriv de extaz :D:P, prietenii stiu prea bine de ce)

Eu de ce nu am timp?

Dap.....e 2 si ceva si eu ar fi trebuit demult sa-mi fac somnul de frumusete, dar bineinteles ca am avut prea multe de facut si am lasat patul sa suspine disperat dupa mine(ca de obicei). Nu stiu cat mai imi suporta absenta asta constanta. Cred ca o sa deschid odata televizorul(de parca as avea timp de asa ceva) pe PRO TV, la stirile de la ora 5 si o s-o aud pe Esca, falfaindu-si genele rimelate in camera, cu gandul la "pay day"( carcotasii stiu de ce) si cu ochii in promter, citind mecanic: "In judetul Timis a avut loc un incident tragic, soldat cu o victima. Un pat s-a sinucis prin sufocare cu o perna. Motivul-lipsa de utilitate".
Acum nici de-al naibii nu ma culc!!! Nici sa ma alergi cu perna prin pat! Pentru ca m-am enervat! Da, m-am enervat ca nu mai am timp sa fac nimic. Fie ca e vorba de scoala, fie ca e vorba de meditatiile la engleza(pe care le dau cu cea mai mare placere), fie ca e vorba de orice altceva, am mereu impresia ca nu mai imi ramane timp pentru acele lucruri pe care am zis ca le fac "intr-o zi".
Ma enerveaza ca nu am apucat sa-i povestesc la soramea cum m-am distrat la party-ul de ieri(de fapt, deja "alaltaieri"), ca nu m-am uitat cu mama la episodul 4 din "Prison Break"(seria 1, in caz ca va gandeati la altceva), ca semnul de carte pe care l-am luat din Botosani e la pagina 260 din "MOby Dick" de prin august, ca in sertarul drept al biroului am un plic uzat pe care scrie "Legaturi bolnavicioase" cu tus roz si al carui continut nu a vazut inca interiorul unitatii calculatorului meu, ca nu am mai vorbit cu tata despre planurile noastre de a amenaja barul, desi lucrarile sunt in progres si fara mine, ca nu am mai avut tentative de a purtat o conversatie in germana(=engezo-olandezo-spaniolo-chineza:P) cu Betty, ca nu am baut o vodka cu Sopo, ca nu am mai inghetat de frig stand afara la povesti cu Alex, ca nu mai stiu cate pere a facut parul din capatul gradinii, ca nu m-am mai jucat demult cu pisicii, carora le-am gasit stapan si pe care nu o sa-i mai vad niciodata de sambata:( , ca nu am timp sa scriu pe blog cand imi vine o idee care merita...
Si cel mai tare ma enerveaza ca din cauza mea nu mai am timp! NU din a altcuiva...ca nu ma obliga nimeni sa fac toate chestiile pe care le fac.
Si totusi....poate ca nici tortul de ziua ta nu ar mai fi atat de dulce daca l-ai manca in fiecare zi :)