Survival of the Fittest

Una dintre cele mai complexe si complicate relatii pe care am fost nevoita sa le stabilesc este de departe cea cu RATT-ul(i.e. Regia Autonoma de Transporturi Timis.).

Principalul meu mijloc de transport fiind cel in comun( si curcul, nu gluma), am fost supusa unor riguroase teste de supravietuire, pe care le-am trecut cu brio, incat cred ca as putea sa ma inrolez in marina americana.

1. Testul rabdarii. Suntem in Romania si conform celebrei formulari folclorice „s-aide una, s-aide doua, s-aide 99”, nu e nimic neobisnuit sa astepti dupa un autobuz care vine in „10-12 min” 30-32 min. In cazul cel mai fericit, dupa aceasta eterna si fascinanta asteptare in statia care mai putin si-ti cade in cap( nu m-as mira sa vad vanzatori ambulanti cu casti de protectie „3 la 10 mii”), va aparea din neant o rabla care te va remorca si te va transporta la destinatie. In cazul mai putin fericit, pe aceasta rabla va scrie „se retrage in depou” sau „defect”( de parca nu ar fi oricum defect autobuzul). Mai simplu era sa scrie „tzapa”.
2. Testul rezistentiei la temperaturi si vanturi polare, care vine in completarea testului nr. 1. Nu e nimic mai placut decat sa te urci in autobuz intr-o dimineata inghetata de iarna cu intentia de a te decongela si sa constati ca si aici te poti bucura de de aceleasi temperaturi, dar si de o proaspata briza montana care patrunde prin usile care nu se inchid sau prin spatiul de sub acestea, care sunt un fel de doggy-door pentru vant. Din solidaritate pentru ursii polari care sufera de sinuzita, focile diabetice si pinguinii amnezici.
3. Testul autocontrolului si rezistentei la factori de maxim stres. Situatie: obosit, infometat, te urci in autobuz, observi un loc liberi, te asezi, zambesti. La urmatoarea statie urca 3464584 batranele cu 775935 sacose, cedezi locul uneia dintre ele, stai in picioare, zambesti. Batranelele care nu au prins loc pe scaune se uita urat la tine ca nu le-ai cedat lor locul( de parca ai fi God, sa faci dintr-un scaun 15), te calca pe picioare, se cearta, se/te imping, zambesti. Ajungi la destinatie, vrei sa cobori, trebuie sa faci slalom printre sacose, sa escaladezi 5 doamne supraponderale si sa te freci de doi smecheri care sprijina usa. Cobori din autobuz de parca ai coborat din carul cu fan, zambesti. Te intalnesti cu o cunostinta care te intreaba ce e cu zambetul atat de larg de pe fata ta: „Am mers cu autobuzul!”. Zambesti.
4. Testul echilibrului. In cazul ambuteiajelor, curbelor bruste si curselor „fast and stupidous” cu badea gheorghe de pe linia lu’ 17, li se recomanda calatorilor... sa se afle in autobuz. In caz contrar, regia autonoma de transporturi nui raspunde de eventualele cazaturi cu picioarele in sus peste copil mic si umflat, babute in brate, tocuri infipte in degetelul mic de la piciorul drept, sacose in cap, maine barbati dezechilibrati pe fund domnisoara echilibrata.
5. Testul vitezei si abilitatilor de catarare. Gabi Szaba si rambo sunt mici copii pe langa ce se intampla in fiecare zi in mijloacele de transport in comun. De exemplu, observati mamele cu copii atarnati de brat-sau alta extremitate- facand slalom printre trecatori luni dimineata. In cazul fericit in care usa tramvaiului/autobuzului/troleibuzului dupa care se alearga mama isi va propulsa copilul in bratele celui mai apropiat calator( sperand ca s-a spalat bine pe ochi de dimineata si are tinta), dupa care va face un triplu salt si va ateriza langa/peste el. In caz contrar, va rosti vorbe de sanatate pentru tot neamul vatmanului, isi va scoate cronometrul si se va intoarce la antrenamente. Nici Gabi nu le-a castigat pe toate.

Eu am trecut prin toate. Deci se poate spune ca relatia mea cu mijloacele de transport in comun s-a consumat la toate nivelele. Insa, intr-o relatie, intotdeauna trebuie adus ceva nou, asa ca vom introduce si noi inca un element. See pictures. Sunt recente ;) ( si sunt pentru mine un moriv de extaz :D:P, prietenii stiu prea bine de ce)