Sa fie fericirea mea datorata faptului ca e toamna demult-suntem la sfarsitul lui octombrie-si inca mai pot sa umblu pe strada in bluzite sexy si cu geaca fluturandu-mi in mana (si, ocazional, peste plasele incarcate cu lapte, branza, oua si ce mai produc bovinele din depozitele supermarketurilor actuale, ale trecatorilor neatenti)? Nu ca as renunta la tinuta asta odata cu venirea unor temperaturi mai neprietenoase, dar acum inca mai pot zambi relaxata, nefiind nevoita sa afisez un ranjet care sa-mi impiedice clantanitul dintilor. Nu ma asteptam la atata bun simt din partea vremii; ma vedeam deja ca o frunzulita tremuranda in bataia vantului. Din fercire, aveam nevoide de ochelari cand vedeam asta, caci o zi mai frumoasa ca cea de ieri nici nu se putea! Si cred ca de aia am fost-ei, stai umpic, inca mai sunt- atat de fericita si bine dispusa.
Jumatate din drumul e care l-am batatorit ieri a fost pe jos, jumatate cu autobuzul. Ce sa-i faci? Imi place diversitatea( si lenea e mre :P). M-am asezat si eu cuminte ca toata lumea pe scaun( cel de la geam, bineinteles, ca sa fiu mai aproape de ce las in urma si spre ce ma indrept). Nu era prea multa lume, destul de ciudat la ora respectiva cand de obicei navaleau tanti-le atarnate de nepoti zbenguiti sau incarcate cu sacose cu gogosari si te calcau pe picioare si mai aveau si pretentia sa le lasi odraslele obosite sa stea jos dupa o zi obositoare in care s-au indopat cu cornulete cu lapte, au reusit sa afle cat fac 1 cu 2 si s-au laudat cu noul mobil primit de la mama cu ocazia implinirii a 10 ani si 4 luni. Si atunci ce poti sa faci? Pai te ridici si-l lasi pe ala micu sa se odihneasca, nu inainte de a te stramba la el si a promite ca te vei ruga in fiecare seara pentru cresterea sporului natural :D
Dar culmea, azi nu a fost inghesuila obisnuita si nici oamenii nu mai aveau fetele atat de incruntate si posomorate. Era o atmosfera atat de relaxata si mai mergea si radioul...si a inceput o melodie care imi place atat de mult!! Dintr-o data mi-a venit un chef nebun sa-mi intind picioarele pe bancheta din fata-ca aveam loc, nu aveam de gand sa-mi trantesc pantofii in bratele nimanui-si sa ma apuc sa cant si eu, sa stie toata lumea cat de bine ma simt. Dar nu am facut-o si acum stau si ma gandesc de ce? Ca nu deranjam pe nimeni...si daca deranjam, ce? Altii nu maderanjeaza pe mine? Si daca prin asta ma bagam in viata si-n mintea lor si gadilam ceva acolo pe dinauntru, ce? Cati nu s-au bagat asa in sufletul meu si si-au lasat urmele acolo? Nu tin minte sa-si fi cerut unul voie sa intre si sa ramana acolo...si totusi, cati nu au facut asta?
E, sa afle oamenii din autobuz ca eu m-am intins si am si cantat( chiar am fredonat melodia la un moment dat, deci persoanele care au fost prin preajma au nevoie de o cura de mozart ca sa-si revina auditiv), doar ca nu m-au vazut si auzit ei pentru ca pe fetele lor scria DND!!! Si uite asa au pierdut ocazia sa-mi vada fericirea si sa fie contaminati de ea!
Dar asta e...daca nu deschizi ochii, nu are cum sa-ti bata soarele in ei.
No comments:
Post a Comment